esteto.ro
0 Prod.
0 Lei
Cos esteto.ro
OFERTA PRODUSE
INFORMATII UTILE:

Politica de retur a Produselor vandute de Esteto (Easy Pro Soft SRL)

Dispozitii generale

Aceasta procedura se refera la Politica de retur a produselor vandute de catre EASY PRO SOFT SRL, prin intermediul platformei Esteto.ro.
Pentru produsele vandute de partenerii nostri care vand prin intermediul platformei Esteto.ro, va rugam sa urmariti si sa urmati indicatiile precizate de fiecare partener in parte, pe pagina sa.
In calitate de Client al EASY PRO SOFT SRL, aveti dreptul de a va retrage din contractul de vanzare incheiat la distanta, prin returnarea Produselor comandate si fara nicio justificare, in termen de maximum 14 zile calendaristice de la intrarea in posesie a bunurilor comandate. In acest caz, nu vi se vor inapoia cheltuielile de transport.
Orice intentie de retur va fi adusa la cunostinta EASY PRO SOFT SRL, prin transmiterea unei solicitari in acest sens la adresa de e-mail: contact@esteto.ro sau prin transmiterea formularului de retragere, astfel cum acesta este prezentat mai jos.

Catre:
EASY PRO SOFT SRL, cu sediul in Prelungirea Soseaua Giurgiu Nr. 33A Lot 3, Jilava, Ilfov
Va informez prin prezenta cu privire la retragerea mea din contractul referitor la vanzarea urmatoarelor Produse: […]
Produsele au fost comandate la data de [...]
Numele cumparatorului: […]
Adresa cumparatorului: […]
Semnatura cumparatorului (doar in cazul in care acest formular este notificat pe hartie): […]
Data: […].


Procedura de retragere din contract

In conformitate cu art. 9 alin. (1) din OUG 34/2014, Clientul care detine calitatea de consumator (persoana fizica ) are dreptul sa se retraga din Contract, respectiv sa returneze bunul comandat, in termen de 14 zile calendaristice, fara invocarea niciunui motiv in acest sens. In acest caz, Cumparatorul va suporta cheltuielile de transport. Perioada de returnare a unui bun expira in termen de 14 zile calendaristice de la momentul intrarii Clientului in posesia Produselor comandate.

Returnarea produselor se poate face prin orice firma de curierat care realizeaza livrarea coletului la adresa noastra, firma selectata de client in functie de preferintele acestuia. Cheltuielile de returnare sunt suportate de consumator. Returnarea se va face in termen de 14 zile calendaristice de la transmiterea catre Esteto a solicitarii de retragere / renuntare / returnare.

Renunțarea la produsele cumpărate se poate face fără invocarea vreunui motiv, conform legii comerțului la distanță (O.G. nr. 34 / 2014 cu modificarile ulterioare). Produsele vor fi returnate în ambalajul original cu toate accesoriile, cu etichetele intacte, documentele care le-au însoțit și cu o copie a Facturii de achiziție. Returnarea unui produs fără ambalajul acestuia sau fără accesorii ale ambalajului (spre exemplu suporți de siguranță, elemente de protecție din carton sau polistiren etc.) sau ale produsului va duce la diminuarea valorii produselor, conform celor menționate mai jos. Nu se acceptă pentru returnare produsele care prezintă urme de utilizare, modificări fizice, lovituri, ciobiri, zgârieturi, pete, socuri, etc., fara ca acestea sa fie aduse la conformitate.

Cheltuielile de returnare si costurile serviciilor asociate deja executate la momentul livrării și plății comenzii, respectiv costurile de livrare, ramburs, comisioanele bancare și cele pentru plata online vor fi suportate de client .

Rambursarea contravalorii Produsului se va face in cel mult 14 de zile de la data la care Produsul ajunge in depozitul Esteto, iar starea acestuia este verificata de personalul Vanzatorului. De asemenea, se va verifica daca Produsul in cauza este sau nu in situatia de a fi exceptat de la retur. In cazul in care se constata ca valoarea acestuia a fost diminuata, Esteto va retine suma aferenta acestei diminuari, informand in prealabil Consumatorul despre acest lucru.

Cheltuielile de returnare aferente produselor defecte, respectiv produselor care cad sub incidenta garantiei comerciale, vor fi suportate de catre vanzator, urmand a fi rambursate in contul clientului, dupa receptionarea produselor.

Suma aferenta Produsului va fi returnata dupa cum urmeaza:
- Pentru Comenzile achitate cu card online - prin restituire in contul din care a fost efectuata plata, daca nu se va indica expres in scris un alt cont in care sa se vireze suma supusa restituirii;
- Pentru Comenzile achitate cu OP/ramburs/Card bancar - prin virament bancar, in contul indicat de catre Cumparator in scris.

Nu se accepta si nu se primesc coletele transmise retur cu plata ramburs . Plata se va efectua doar dupa inspectarea produselor transmise retur.

Diminuarea valorii bunurilor returnate

Deoarece, în cazul vânzărilor la distanță consumatorul nu are posibilitatea de a vedea bunurile înainte de încheierea contractului, acesta are dreptul de a se retrage. Din același motiv, consumatorului i se permite să testeze și să verifice bunurile pe care le-a cumpărat, în măsura în care este necesar pentru a stabili natura, caracteristicile și modul de funcționare a bunurilor.

Pentru a stabili natura, caracteristicile și modul de funcționare a bunurilor, consumatorul trebuie să le mânuiască și să le inspecteze în același mod în care i s-ar permite să o facă într-un magazin fizic real. De exemplu: consumatorul trebuie doar să probeze un articol de îmbrăcăminte, nu să îl poarte la diverse ocazii. Produsele electronice și electrocasnice se probează numai prin pornirea și oprirea acestora, NU prin folosirea acestora în scopul în care au fost produse. Prin urmare, în timpul perioadei de retragere, consumatorul trebuie să mânuiască și să inspecteze bunurile cu grija necesară.

In ceea ce priveste Produsele cosmetice comercializate pe platforma www.esteto.ro, verficarea acestora, permisa de dispozitiile legale in aceasta materie, NU echivaleaza cu deschiderea efectiva a capacului acestora astfel incat continutul sa fie expus la factorii externi de mediu. O astfel de actiune permite ca Produsul comandat sa ia contact cu aerul, moment de la care incepe sa curga perioada specifica de utilizare, astfel cum aceasta a fost inscrisa pe Produs sub marcajul PaO- Period after opening. Acest simbol sugereaza timpul de la care un produs cosmetic inceteaza sa satisfaca cerintele de siguranta a consumatorilor, prevazute de lege, motiv pentru care o potentiala deschidere a unui astfel de produs conduce la imposibilitatea returnarii acestuia. Asadar, simpla deschidere a unui Produs cosmetic este de natura a diminua valoarea acestuia cu 100%, motiv pentru care Esteto nu va accepta returul unui astfel de produs.

Cumparatorul va fi tinut responsabil pentru diminuarea valorii Bunurilor care rezulta din manipulari, altele decat cele necesare pentru determinarea naturii, calitatilor si functionarii acestora. Daca un Consumator isi exercita dreptul de retragere dupa ce a utilizat bunurile intr-o masura care depaseste limita necesara stabilirii naturii, caracteristicilor si modului de functionare a acestora, acesta va raspunde pentru eventuala diminuare a valorii Produselor.

Manipulările acceptate pentru determinarea naturii, calității și funcționării bunurilor sunt:

1. dezambalarea fără distrugerea sau deteriorarea ambalajelor originale, urmand instructiunile pentru despachetare (acolo unde producatorul indica modul de manipulare ) fara deteriorarea ambalajului, produsului sau accesoriilor;
2. inspectarea vizuală, tactilă și olfactivă (atunci când nu se încalcă prevederile de mai jos considerate ca fiind neacceptate) a produselor;
3. în cazul produselor care nu necesită montarea de accesorii consumabile sau racordarea la alte utilități decât energia electrică se permite alimentarea numai cu energie electrică și pornirea/oprirea acestora;
4. în cazul produselor care necesită montarea de accesorii sau racordarea la alte utilități decât energia electrică (de ex.: apă, gaz metan, aer comprimat etc.) se permite alimentarea numai cu energie electrică și pornirea/oprirea acestora și nu se permite montarea accesoriilor consumabile.

Daca un consumator își exercită dreptul de retragere după ce a utilizat bunurile într-o măsură care depășește limita necesară stabilirii naturii, caracteristicilor și modului de funcționare a bunurilor, consumatorul răspunde pentru eventuala diminuare a valorii bunurilor.

Acţiuni neacceptate care duc la diminuarea valorii produsului returnat sau pierderea dreptului de retragere:
1. deschiderea recipientelor produselor cosmetice, care permite contactul cu aerul a continutului acestora si care conduce la imposibilitatea de satisfacere a cerintelor generale de siguranta a consumatorilor si de neindeplinire a functiei pentru care produsul cosmetic a fost efectiv creat. Momentul deschiderii produsului este considerat ca fiind momentul in care consumatorul il deschide pentru a-l folosi / testa, pentru prima data;
2. utilizarea produselor cosmetice;
3. folosirea aparatelor electronice sau electrocasnice în orice alt mod decât testarea prin pornirea/oprirea aparatului;
4. ruperea sigiliilor și a etichetelor;
5. ruperea sau deteriorarea ambalajelor originale (ambalajele originale fac parte integrantă din produs);
6. zgârierea, murdărirea, pătarea, impregnarea produselor cu substanțe externe;
7. desigilarea accesoriilor consumabile (de ex. cartușe de cerneală, toner etc.):
8. desigilarea produselor alimentare, cosmetice, de îngrijire personală, de curățenie, produselor pentru copii și nou-născuți sau de lenjerie intimă.

Accesoriile (manuale de utilizare, CD-uri, cabluri etc.) aflate în cutia produsului precum și ambalajul original al acestuia fac parte integrantă din produs. Ca urmare atunci când returnați un produs aveți obligația de a-l returna cu ambalajul original nedeteriorat, protejat prin înfoliere cu folie pentru ambalat din plastic stretch sau ambalat în cutie din carton (fără etichete lipite pe acesta, fără tăieturi, rupturi etc.) și împreună cu toate accesoriile acestuia.

În cazul retragerii din contract, consumatorul este responsabil doar în ceea ce privește diminuarea valorii bunurilor care rezultă din manipularea bunurilor, altele decât cele necesare pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării bunurilor. În cazul în care bunul returnat prezintă ambalaj original deteriorat sau incomplet, urme de uzură, zgârieturi, lovituri, șocuri electrice, accesorii lipsă, certificate de garanție lipsă, consumatorul este responsabil în ceea ce privește diminuarea valorii bunurilor.

Înainte de a returna produsul vă rugăm să protejați ambalajul original cu folie pentru ambalat din plastic sau cu o cutie din carton. Nu tăiați ambalajul original și nu lipiți etichete sau scotch pe acesta.

Valoarea produselor folosite, cu urme de uzură (pete, zgârieturi, îndoituri, fisuri, lovituri etc.) se accepta retur numai dupa aducerea lor la conformitate, implicand costurile de igienizare, cosmetizare, reparare, înlocuire a eventualelor piese deteriorate și aducere la o formă comercială în vederea vânzării ca produs Recondiționat / Refurbished. Valorea finală se stabilește în funcție de valoarea pieselor ce trebuie înlocuite și a manoperei de recondiționare sau ca diferența dintre valoarea inițială a produsului nou și valoarea de revânzare a produsului folosit.

Valoarea produselor cu ambalajul original deteriorat (carton șifonat și/sau rupt și/sau tăiat și/sau găurit și/sau ud și/sau cu urme de etichete, bandă adezivă, pix, marker etc.) se diminuează cu valoarea aducerii la conformitate.

Valoarea produselor cu ambalajul original lipsă sau incomplet (de exemplu: suporți de siguranță, elemente de protecție din carton sau polistiren etc.) se diminuează conform valoarii aducerii la conformitate.

Orice modificare a starii produselor sau deteriorarea ambalajului original a acestora, ce face imposibila vanzarea produsului ca nou, duce automat la aplicarea procedurii de returnare, supusa unor taxe de readucere a produselor la starea in care au fost livrate.

Diminuarea se aplica intre 10%-90% din valoarea initiala a produsului. Taxa de diminuare va fi comunicata catre client la receptionarea produselor modificate.
Produsul returnat trebuie să fie însoțit de certificatul de garanție în original, dacă acesta este emis de producător/distribuitor.
Daca produsele returnate au fost insotite de eventuale bonusuri/cadouri, trebuie returnate si acestea. In caz contrar, valoarea acestora se diminueaza din valorea returului.
Daca s-au achizitionat mai multe produse de acelasi fel si se doreste returul la toate, va rugam sa va asigurati ca doar unul a fost desigilat. Returul celorlalte produse se accepta doar daca sunt sigilate.

Consumatorul nu îşi poate exercita dreptul de retragere pentru furnizarea de bunuri sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă și care au fost desigilate de consumator: produse alimentare, produse cosmetice, produse de lenjerie, produse electronice sau manuale , care au intrat in contact cu pielea/parul/cavitatea bucala ( din motive de igiena, acestea se accepta retur NUMAI dupa aducerea la conformitate prin inlocuirea elementelor ce au intrat in contact cu pielea/parul/cavitatea bucala) etc.

Următoarele categorii de produse NU se pot returna daca sunt desigilate/ deschise:

1. Produse de îngrijire personală, cosmetice, parfumuri;
2. Produse pentru igiena intimă (absorbante, irigatoare, gel intim,reserve periute de dinti, etc.) și igiena dentară (periuțe de dinți, irigatoare bucale etc.)
3. Birotica și papetărie;
4. Produse pentru copii și nou-născuți (scutece și hrană, igienă și îngrijire etc.);
5. Articole pentru gravide (accesorii maternitate și cosmetice gravide etc.);
6. Daca ai cumparat mai multe produse de acelasi fel si vrei sa le returnezi pe toate, doar unul dintre produse poate fi desigilat, restul de produse le putem accepta doar daca sunt sigilate.
7. Produsele aduse in stoc in urma unei comenzi speciale ferme si a efectuarii platii in avans, nu pot fi returnate.

Produse excluse, fara drept de returnare:

1. produse confectionate dupa specificatiile prezentate de consumator sau personalizate in mod clar produse susceptibile de a se deteriora sau a expira rapid
2. produse consumabile desigilate aferente oricarei categorii de produse din oferta produse sigilate care nu pot fi returnate din motive de protectie a sanatatii sau din motive de igiena si care au fost desigilate de consumator - anumite produse din categoria INGRIJIRE PERSONALA, MAMA SI COPILUL sau SPORT SI FITNESS care se folosesc pentru igiena / ingrijire corporala sau pentru alimentatie. In cazul acestor produse, momentul deschiderii lor echivaleaza cu momentul de la care incepe sa curga termenul de la care un produs inceteaza sa satisfaca cerintele legale de siguranta a consumatorilor. Simpla deschidere a produselor cosmetice intra sub incidenta insemnului PaO (Period after opening) si reprezinta o deteriorare a produsului de natura a prejudicia consumatorul. Momentul deschiderii produsului este considerat ca fiind momentul in care consumatorul il deschide pentru a-l folosi pentru prima data.
3. inregistrari audio, video, sau programe informatice sigilate, care au fost desigilate
4. furnizarea de continut digital care nu este livrat pe un suport material produse care sunt, dupa livrare, potrivit naturii acestora, inseparabil amestecate cu alte elemente.

Returul Produsului pentru neconformitati:

Potrivit dispozitiilor Legii nr. 449/2003, Vanzatorul este obligat sa livreze Consumatorului Produse care sunt in conformitate cu contractul de vanzare.
Pentru a fi în conformitate cu contractul de vânzare, bunurile îndeplinesc în special următoarele condiţii:
a) respectă descrierea, tipul, cantitatea şi calitatea şi deţin funcţionalitatea, compatibilitatea, interoperabilitatea şi alte caracteristici prevăzute în contractul de vânzare;
b) corespund scopului special pentru care consumatorul le solicită, pe care consumatorul l-a adus la cunoştinţa vânzătorului cel târziu în momentul încheierii contractului de vânzare şi pe care vânzătorul l-a acceptat;
c) sunt livrate împreună cu toate accesoriile şi cu toate instrucţiunile, inclusiv de instalare, prevăzute în contractul de vânzare;
d) sunt furnizate cu actualizări conform dispoziţiilor contractului de vânzare
e)după caz, posedă calitatea şi corespund descrierii unei mostre sau unui model pe care vânzătorul l-a pus la dispoziţia consumatorului înainte de încheierea contractului;

Nu se consideră că există o neconformitate potrivit prevederilor legale dacă, la momentul încheierii contractului de vânzare, consumatorul a fost informat în mod explicit că o anumită caracteristică a bunurilor nu corespunde cerinţelor obiective de conformitate , iar consumatorul a acceptat în mod expres şi separat acest lucru la momentul încheierii contractului de vânzare.
Consumatorul isi poate exercita dreptul de retur in cazul in are Produsul prezinta neconformitati . In cazul lipsei conformitatii, Consumatorul are dreptul de a solicita Vanzatorului sa i se aduca Produsul la conformitate, fara plata, prin reparare sau inlocuire sau sa beneficieze de reducerea corespunzatoare a pretului ori de rezolutiunea contractului privind acest Produs.

In acest context, Consumatorul are dreptul de a solicita Vanzatorului in primul rand repararea Produsului sau de a solicita inlocuirea acestuia, in fiecare caz fara plata, cu exceptia situatiei in care masura este imposibila sau disproportionata.
O masura reparatorie va fi considerata ca disproportionata daca ea impune Vanzatorului costuri care sunt nerezonabile in comparatie cu o alta masura reparatorie, luandu-se in considerare:
- valoarea pe care ar fi avut-o Produsele daca nu ar fi existat lipsa de conformitate;
- importanta lipsei de conformitate;
- daca o alta masura reparatorie ar putea fi realizata fara un inconvenient semnificativ pentru Consumator.

Nu se poate invoca garanția in condițiile utilizării improprii sau incorecte a produsului, sau in alt scop decat cel pentru care a fost realizat.

Nu fac obiectul garanției produsele care prezintă defecte fizice precum: lovituri, crăpături, ciobiri, componente/piese arse sau plesnite etc., etichete sau sigilii de garanție deteriorate, îndepartate sau modificate, produsele utilizate în condiții neadecvate (tensiuni de alimentare necorespunzătoare, supunerea la variații mari de temperatură și presiune, șocuri mecanice, manipulare incorectă, utilizarea produselor în condiții de umiditate, praf, noxe sau sub acțiunea substanțelor chimice etc.), setări și instalări incorecte, prize fără împământare, pătrunderea de lichide, metale sau alte subsțante în interiorul echipamentelor, intervenția mecanică sau plastică asupra produselor, conectarea sau deconectarea anumitor componente în timpul funcționării echipamentelor.

In cazul in care coletul prezinta deteriorari vizibile, Consumatorul este obligat sa refuze primirea coletului de la firma de curierat, precizand clar in documentul de livrare motivul refuzului si, in maxim 48 de ore de la refuzul coletului, sa ne anunte cu privire la acest aspect.
Dacă produsele primite , prezente in interiorul coletului, se dovedesc a avea daune din cauza transportului, clientul este obligat să reclame aceste daune la contact@esteto.ro în maxim 48 de ore la primirea produselor. Aceeasi procedura se va aplica si in cazul produselor lipsa.

Pentru produsele returnate pentru garanție și la care nu se constată nereguli, clientul va suporta și taxele de livrare și retur.

O masura reparatorie va fi considerata ca imposibila daca Vanzatorul nu poate asigura Produse identice pentru inlocuire sau piese de schimb pentru reparare, inclusiv ca urmare a lipsei utilajelor sau a tehnologiei aferente.
Cheltuielile de returnare aferente Produselor defecte, respectiv Produselor care cad sub incidenta garantiei comerciale, vor fi suportate de catre Vanzator, urmand a fi rambursate in contul Clientului, dupa receptionarea si verificarea neconformitatii acestora de catre personalul Esteto.
Perioada de timp stabilita pentru repararea sau inlocuirea Produsului returnat nu poate depasi 15 zile calendaristice de la data la care Produsul a fost validat cu privire la neconformitati de catre personalul Esteto.
Consumatorul nu este indreptatit sa solicite rezolutiunea contractului daca lipsa conformitatii este minora.

Informatii necesare pentru retur


Returnarea se va face conform datelor de mai jos :
SC Easy Po Soft SRL
Adresa: Prelungirea Soseaua Giurgiu Nr. 33A Lot 3, Jilava, Ilfov
Telefon: 0377.101.580
E-mail: contact@esteto.ro
Program de lucru: Luni - Vineri 09:00 - 16:00


Expeditorul raspunde cu privire la corectitudinea datelor inscrise pe documentul de transport (AWB), cat si de ambalarea corecta si etichetarea coletelor. Coletele trimise de catre expeditor trebuie sa fie ambalate intr-un mod care sa protejeze produsul de factorii ce pot duce la deteriorarea acestuia pe toata durata transportului (se recomanda folosirea elementelor de siguranta, ex: poliester, carton, folie bule de aer, etc. ). De asemenea, se recomanda ambalarea coletului astfel incat sa corespunda greutatii, formei si naturii continutului, cat si modului si duratei transportului. Ambalajul trebuie sa protejeze continutul astfel incat sa nu poata fi deteriorat prin presiune sau manipulari succesive, putând fi, dupa caz, din cutii de carton, placaj, lemn, plastic umplut cu polistiren.





Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor


Acceseaza Versiunea Desktop


Copyright © Esteto.ro  


Termeni si conditii