Cod produs: 744023
Interpretarea mesajului revelat de cartile divinatorii presupune o imaginatie foarte vie. Pe de alta parte, este extrem de important sa manifesti o anumita precautie in ceea ce priveste formularea interpretarii tale. Cartomantia este o arta ce poate imbunatati intelegerea naturii umane.
Retine insa: ea te invata foarte multe lucruri nu doar in ceea ce ii priveste pe clientii tai, ci si in ceea ce te priveste pe tine! Prefata Mademoiselle Lenormand a fost cea mai vestita ghicitoare a secolului XIX. Ea a exercitat o influenta majora asupra traditiei cartomantiei, iar pachetul de carti pe care obisnuia sa il foloseasca a ajuns sa ii poarte numele. Marie-Anne-Adelaide Lenormand s-a nascut la Alençon, in data de 27 mai 1772 (deci in zodia Gemenilor), si a murit la Paris in data de 25 iunie 1843. Dupa ce si-a primit educatia la o manastire, ea s-a decis sa traiasca in capitala, unde s-a mutat la varsta de 21 de ani.
Prima ei slujba a fost de spalatoreasa, dar in scurt timp ea s-a asociat cu ghicitoarea Madame Gilbert. Cel care atragea clientii pentru cele doua ghicitoare era ucenicul unui macelar, pe nume Flammermont. Scurtul sejur intr-o inchisoare in timpul Revolutiei Franceze nu i-a afectat cu nimic reputatia lui Lenormand, iar cea de-a doua incercare a ei de a-si lansa cariera s-a dovedit a fi un succes atat de mare incat ea a strans o avere considerabila. La moartea sa, ea a lasat mostenire un palat langa Poissy, o mosie in Alençon si o casa la Paris.
Cartile divinatorii Acest pachet de carti divinatorii, caracterizate prin sofisticarea si finetea rafinata a inaltei societati din Franta in secolele XVIII-XIX, trebuie sa fie considerate niste carti de salon. Desi cartile divinatorii folosite in pachetul modern sunt de data mai recenta, ele apartin unor traditii care si-au avut originea intr-o epoca in care burghezia a devenit din ce in ce mai interesata de aspectele oculte si enigmatice. Pachetul de carti divinatorii este alcatuit din urmatoarele 36 de carti: Interpretarea cartilor divinatorii CAVALERUL, daca este situat la distanta, este purtatorul unor vesti bune venite de departe. Daca norii apar intre tine si el, acest lucru inseamna ca aduce vesti proaste. FRUNZA DE TRIFOI, inconjurata de nori, indica o stare de durere sufleteasca.
Daca este apropiata de persoana, aceasta durere sufleteasca nu va dura mult, ba chiar va avea efecte benefice pe termen lung. Daca nu exista nori, frunza de trifoi aduce fericire si bunastare. NAVA indica o mostenire sau o tranzactie care promite o stare de prosperitate. Daca nava este apropiata de tine, inseamna ca vei porni la drum, angrenandu-te intr-o calatorie foarte lunga. CASA, daca este apropiata de tine, indica noroc in tot ceea ce faci. In centrul acestei carti se afla un avertisment, care iti cere sa fii extrem de precaut in privinta tuturor celor din jurul tau. COPACUL, aflat la distanta, indica o stare de sanatate perfecta, vigoare, o fericire durabila si implinirea tuturor dorintelor. NORII, daca sunt orientati catre tine cu latura lor luminoasa, indica o stare de fericire; in schimb, daca sunt orientati catre tine cu latura lor intunecata, reprezinta un semn de rau augur. SARPELE, in functie de cat de apropiat sau de distantat este in raport cu persoana indicata, poate sugera o tradare sau o pierdere, ori – in unele cazuri – ipocrizie. SICRIUL face referire la un accident, o boala sau o pierdere, a caror severitate este indicata de apropierea sau de distantarea cartii in raport cu persoana respectiva (in cazul de fata, pozitiile relative ale celor doua carti sunt extrem de importante). BUCHETUL DE FLORI vesteste un mare noroc. COASA este un semn de rau augur, care prevesteste un pericol iminent, dar care nu va dura prea mult – daca celelalte carti din jurul ei sunt pozitive. TOIAGUL sugereaza necazuri in familie: o cearta sau chiar o boala, in functie de pozitia cartii in raport cu persoana respectiva. PASARILE indica iminenta unor probleme pe termen scurt, sau – in cazul in care cartea este situata la distanta – o calatorie prospera.
COPILA face referire la anumite relatii placute, la bunatate si la blandete. VULPEA reprezinta un avertisment cu privire la anumite persoane invidioase sau perverse, daca se afla intr-o pozitie apropiata; daca este situata la distanta, aceasta carte nu are nicio semnificatie speciala. URSUL face referire la o stare de fericire, daca este situat la distanta, dar daca este etalat in imediata apropiere a persoanei poate indica un avertisment referitor la alte persoane invidioase sau la un alt pericol iminent. STEAUA reprezinta un indiciu al norocului in toate aspectele vietii persoanei; daca norii intunecati se afla insa in imediata ei apropiere, acest lucru indica un ghinion iminent. BARZA, daca apare in apropierea cartii personale, indica o schimbare in mediul exterior al persoanei; in schimb, daca apare la distanta, face referire la anumite circumstante care pot intarzia sau chiar impiedica aceasta schimbare. CAINELE poate indica prieteni loiali, daca este situat in imediata apropiere, dar si prieteni neloiali, daca este situat la distanta; daca este inconjurata de nori, aceasta carte reprezinta un avertisment de a fi precaut in legatura cu falsitatea si cu tradarea. TURNUL reprezinta un indiciu al unei vieti fericite de lunga durata; totusi, daca este inconjurat de nori, poate indica exact opusul.
GRADINA, daca este situata intr-o pozitie apropiata, vesteste o ascensiune in inalta societate, precum si numerosi prieteni de mare valoare; in schimb, daca este situata intr-o pozitie indepartata, te avertizeaza in privinta unor tovarasi in care nu poti avea incredere. MUNTELE, daca este situat in apropiere, indica o serie de dusmani puternici, dar daca este situat la distanta, indica o prietenie. CARARILE fara nori indica o cale de iesire in afara situatiei curente (foarte dificile), atat timp cat sunt apropiate de tine! Prezenta norilor reprezinta un indiciu ca nu exista nicio cale de iesire din aceasta situatie. SOARECELE face referire la un furt; in cazul in care cartea este apropiata de tine, vei redobandi cu siguranta ceea ce ti s-a furat, dar daca este aflata la distanta, trebuie sa te impaci cu gandul unei pierderi permanente. INIMA este un semn garantat al norocului si al bucuriei. INELUL, daca este situat in partea dreapta a persoanei (care isi da in carti) indica o casnicie fericita; in schimb, daca este situat in partea stanga a persoanei si la mare distanta, vesteste o lipsa de loialitate a persoanei consoarte si o despartire dureroasa de aceasta. CARTEA face referire la un secret. SCRISOAREA indica o veste buna primita de departe, dar daca norii sunt situati in imediata apropiere, ea poate indica o veste proasta. NOBILUL sau BARBATUL. FEMEIA sau TANARA DOMNITA. CRINII situati deasupra cartii personale indica virtutea; daca sunt situati sub aceasta, indica notorietatea; daca sunt situati in apropiere, fac referire la o viata fericita; dar daca sunt inconjurati de nori, pot indica griji familiale.
SOARELE aflat in vecinatatea cartii personale face referire la o stare de fericire, de vitalitate si de bunastare; in schimb, daca este situat la distanta, poate indica blocaje si anxietati legate de aspiratiile personale. LUNA, daca este situata in apropiere, indica o mare onoare; dar daca este situata la distanta vesteste un necaz. CHEIA sugereaza un succes daca este situata in apropiere, sau un esec daca este situata la distanta. PESTELE vesteste un mare noroc si o afacere de succes; pe de alta parte, daca este situat la distanta poate indica un blocaj la adresa ambitiilor persoanei. ANCORA este un indiciu al succesului comercial si al prosperitatii generate prin comert, poate chiar si o poveste de iubire; daca este situata insa la distanta, poate fi un indiciu al unei dezamagiri dramatice. CRUCEA este intotdeauna un semn de rau augur; daca este apropiata de persoana respectiva, ea poate indica un ghinion pe termen scurt. Etalarea cartilor divinatorii a) Liniile Amesteca bine pachetul de carti si cere-i clientului sa le taie. Etaleaza cartile cu fata in sus, in patru linii de cate opt. Cele patru carti ramase trebuie sa fie plasate intr-o a cincea linie, de la stanga la dreapta, incepand cu cea de-a treia carte din cea de-a patra linie (sub aceasta). Cartea personala a clientului (sau a persoanei care isi da in carti) este urmatoarea: daca este vorba de o femeie, este cea de-a 29-a carte etalata; daca este vorba de un barbat, este cea de-a 28-a carte etalata. Intrebarea pusa cartilor trebuie sa fie formulata cu mare atentie si extrem de precis.
Daca este vorba despre o relatie amoroasa, nu trebuie sa uiti ca actul divinatoriu poate implica un superior, o ruda sau un prieten. Nu face niciodata greseala de a interpreta o carte individuala izolata. Mesajul fiecarei carti poate fi inteles doar in relatie cu celelalte carti din jurul ei. b) Etalarea cu sapte carti Cartile din pachet trebuie sa fie etalate integral, cu fata in sus. Cere-i clientului sa identifice doua carti: mai intai de toate, pe aceea despre care considera ca aproximeaza cel mai bine situatia in legatura cu care doreste sa primeasca un raspuns; iar apoi, pe aceea care corespunde cel mai bine (in viziunea lui) cu obiectivele urmarite de el. In continuare, clientul trebuie sa aleaga cinci carti, care ar putea conduce de la situatia curenta la indeplinirea obiectivelor urmarite de el. Aceasta metoda de etalare a cartilor necesita o foarte mare atentie si introspectie, dar ajuta persoana sa isi puna in ordine ideile si sa obtina o serie de informatii valoroase legate de situatia ei.
Observatii de ordin general Interpretarea mesajului revelat de cartile divinatorii presupune o imaginatie foarte vie. Pe de alta parte, este extrem de important sa manifesti o anumita precautie in ceea ce priveste formularea interpretarii tale. Cartomantia este o arta ce poate imbunatati intelegerea naturii umane. Retine insa: ea te invata foarte multe lucruri nu doar in ceea ce ii priveste pe clientii tai, ci si in ceea ce te priveste pe tine!
Editura: Adevar Divin
Autor: Mademoiselle Lenormand
0.00
0 review-uri
Acest website foloseste cookie. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord cu folosirea cookie-urilor. Află mai multe despre cookie-uri in sectiunea Politica de utilizare Cookie-uri.