Cod produs: 604873
Aceasta este o carte de dragoste. O povestire din care autorul nu caută să tragă concluzii ori să contureze eroi. Fiindcă aceștia nu există, nu la 40 de ani. La 40 de ani dragostea nu mai este simplă și pură. Dragostea devine consecința unei deja trăite vieți.
Din atare motiv, atenția scriitorului nu este îndreptată că-tre viața în ansamblu căutând vectorul principal, explicarea ori punerea în evidență a acestuia. Nu, el ia în considerare seva sui-generis, pe care o extrage, nu pe aceeași, alta, mereu diferită, alta, în fiecare oră, din viața luată pas cu pas. Privește viața exact așa cum vine, etapă după etapă. Lasă momentele încrân-cenate a se succede, cu momente fluide, superficiale. Alătură, permițându-le să se împletească exact cum s-au așezat singure, cum le ajunge rândul: amestecate, profunde, filosofice, adânc introspective să zicem, cu cele simple, firesc curgătoare, ce nu implică conștiința, ci doar simțurile, trăirile primare.
Momente încordate, dificile, de prelungă neliniște, când deciziile rele sau bune sunt luate după minuțioase procese de conștiință. Versus... nu versus, ci în continuare, la rând, amalgamate cu decupaje banale din zona vieții simple, unde hotărârile se iau la întâmplare, în urma stărilor de spirit, a simțirilor de moment, când oamenii își trăiesc fără griji clipa și nu sunt dispuși a încorda un mușchi sau venă ori chibzui prea lung o decizie ce se poate foarte ușor adopta cu simțurile.
S-a pus mereu întrebarea de către filozofi și teologi: viață cum? Cum să?... Cum ar trebui să fie? După trup, după spirit? ,,Da”, e răspunsul sfidător al acestei cărți ce urmează a vă bucura. Căci nu ar trebui să se excludă cum presupun cu prețiozitate unii filosofi înșirați din cele mai vechi timpuri până azi. Viață după trup... și după spirit. Amestecată, alambicată, fiindcă pe rând, și trupul și spiritul clamează, primesc controlul trăirilor umane. Omul însuși trezindu-se zilnic într-o lume în care e și animal și zeu. Bine a nu se înțelege că autorul ar avea pretenții de filosof. El e doar un povestitor. Însă unul implicat care privește atent comportamentul unor semeni ai săi... și semene ale sale.
Se vor găsi amestecate, deci, ca în viața fiecăruia, momente imposibil de grele succedate de trăiri simple, în care omul leapădă conștiința în fața revelației, a înțelegerii faptului că toate sunt în van, că peste doar câteva zeci de ani nimic, din ce bucură sau supără acum, nu va mai fi.
Veți citi despre oameni, aceiași, care vor fi nebuni și sănătoși în minute diferite ale aceleiași ore, fiindcă este vorba despre oameni, iar oamenii așa sunt. Pentru că de asta sunt oameni.
Citiți cu relaxare și nu agitați prea tare facultatea gândirii pentru a pricepe chiar totul, spre a explica faptul generator al fiecărei consecințe! Dacă nu veți înțelege imediat unele situații ori comportamente, lăsați-le așa!
Și nu acuzați autorul pentru erori de judecată ori incon-secvențe ale stilului!
Nici să nu gândiți eronat, cum că motivul ar fi dat de originea protagonistului principal, ce se trage dintr-o zonă geografică unde oamenii au anumită aplecare spre plăcerea deviantă, provenită din suferința de dragoste.
Nu, explicațiile unor comportamente necredibile este oferită la sfârșit, la sfârșitul sfârșitului. Întrebându-vă, în același timp, dac-ați citit ori dacă ați dori să mai citiți o altă carte.
*
Gata! Dați pagina acum, voi ce nu doriți a afla mai multe dinainte! Fiindcă urmează dezvăluiri. Treceți peste acest final de „cuvânt înainte” și citiți cartea!
Eu, personal, eu autorul, sunt un obsedat al controlului, al stăpânirii tuturor factorilor ce ar putea influența buna desfă-șurare de petreceri, vacanțe, itinerarii rutiere sau alpine, serbări școlare, desene pe asfalt, căderi ale merelor din copac... Ori tind să mă asigur permanent de liniștita curgere a unei vieți de: om, câine, girafă etc. Eu mereu am simțit nevoia de a ști dinainte. Din acest motiv urăsc, într-o oarecare măsură, evenimentele sportive și nu pot urmări filme sau citi cărți cărora nu le cunosc dinainte finalul.
Pentru acei, cei mai mulți, care nu-mi seamănă, transmit acest mesaj: opriți-vă! Fiindcă urmează dezvăluiri, dezvăluiri edificatoare.
Căci această carte nu este despre „ea și celălalt” cum foarte clar afirmă inscripția de la frontispiciu. Nu! Această carte e în realitate despre el și soția celuilalt. E o carte glorioasă, un triumf al dragostei care vine după o introducere dureroasă, oribilă; un măcel de aproape o sută de pagini, ce ar doborî chiar și pe cel mai puternic bărbat. Nereușind însă a-l pune la pământ pe eroul, sper ca la sfârșit să putem spune, al nostru.
Fiindcă e un poem al regăsirii, al revederii și recunoaș-terii unei minți scindate poate în mii de ani de încarnări suc-cesive. O minte reîntregită prin unirea celor două părți cândva rupte. Două minți ce simt despre ele că au fost odată una, minți care se regăsesc pe țărmul unui lac de durere, în urma unui adulter odios; umilitor pentru doi oameni frumoși la trup și spirit, doi oameni ce nu meritau să pățească asta.
Editura: Boem@
Autor: Sasha Ivanov
5.00
2 review-uri
Acest website foloseste cookie. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord cu folosirea cookie-urilor. Află mai multe despre cookie-uri in sectiunea Politica de utilizare Cookie-uri.
Ionuț Valentin Chivu
22 May 2022
Excelent
O poveste de iubire imposibila, dar trăita în cel mai posibil mod. O alternanță frumoasă a personajelor: când el, când ea, când împreună. Zbateri, trăiri, gânduri, lupte interioare, curaj, frica, curiozitate si de o parte si de alta. Intensitatea emoțiilor si a sentimentelor descrise profund, până la cel mai mic detaliu. O cuta între sprâncene ce transmitea fără cuvinte, ca o expresie externa la ce se întâmplă în interior. Era ca și cum Ana citea acolo. Era mesajul lui pentru ea. Va învinge rațiunea sau iubirea, frica sau curajul? Recomand cu căldura cartea, o carte despre a simți și trai cu adevărat!
Alexandra-Lacramioara
20 May 2022
Excelent
Recomand cu mare drag această carte scrisă de un suflet drag mie, carte în care o mare parte din noi ne vom regăsi!