Cod produs: 51674
Predici la postul mare - Arhimandrit Ioan, editura Egumenita: Slava Tie, Doamne! Inca ne-am invrednicit sa ajungem la sfantul post; inca ni se mai da timp sa ne dezmeticim din betia vietii pacatoase, cand Domnul este gata sa ne primeasca in bratele parintesti ale milei Sale.
Deja trei saptamani am strigat in rugaciune catre Domnul: „Usile pocaintei deschide-mi mie, Datatorule de viata!”.
si iata, a venit aceasta vreme mantuitoare. Ne aflam in pragul Sfantului si Marelui Post – al taramului pocaintei noastre si al milostivirii Domnului fata de noi, pacatosii, care ne caim. Sa ne apropiem, asadar, dragii mei, cu indrazneala si sa pasim cu dorinta pe acest taram mantuitor. In marile si mantuitoarele zile ale Postului prin rugaciunile deja alcatuite, prin post, prin taina pocaintei Mantuitorul – Domnul e gata sa ne ridice iar din adancul pacatului si sa ne faca fapturi noi. Iar Sfanta Biserica – maica noastra, ca o educatoare inteleapta treptat ne-a pregatit pentru nevointa postului prin cantari de umilinta si citirea rugaciunilor bisericesti, prin trecerea noastra de la mancarea cu carne si cu peste la cea cu branza, iar de la cea cu branza la cea vegetala, incurajandu-ne prin exemple din Evanghelie si din vietile sfintilor.
Dragii mei, iata, am intrat si in Postul Mare, in vremea cea mantuitoare a pregatirii pentru cel mai mare eveniment din istoria omenirii – pentru intalnirea cu Domnul nostru Iisus Hristos, Care a inviat.
si iata, a venit aceasta vreme mantuitoare. Ne aflam in pragul Sfantului si Marelui Post – al taramului pocaintei noastre si al milostivirii Domnului fata de noi, pacatosii, care ne caim. Sa ne apropiem, asadar, dragii mei, cu indrazneala si sa pasim cu dorinta pe acest taram mantuitor. In marile si mantuitoarele zile ale Postului prin rugaciunile deja alcatuite, prin post, prin taina pocaintei Mantuitorul – Domnul e gata sa ne ridice iar din adancul pacatului si sa ne faca fapturi noi. Iar Sfanta Biserica – maica noastra, ca o educatoare inteleapta treptat ne-a pregatit pentru nevointa postului prin cantari de umilinta si citirea rugaciunilor bisericesti, prin trecerea noastra de la mancarea cu carne si cu peste la cea cu branza, iar de la cea cu branza la cea vegetala, incurajandu-ne prin exemple din Evanghelie si din vietile sfintilor.
„Astazi este primavara in suflete!” – spune Sfanta Biserica. si prima saptamana a Postului Mare intotdeauna este in pragul primaverii, cand natura inaintea ochilor intregii omeniri in fiece an printr-un grai tainic repeta invatatura despre invierea mortilor, zugravind-o prin minunea invierii ei, amintind ca vremea de iarna a „mortii” pentru ea a luat sfarsit si inainte sta invierea vietii. si in subconstientul nostru incepe aceeasi asteptare a innoirii sufletului si bucuria pentru faptul ca acest lucru negresit se va intampla. Inviaza natura, dar si noi tot natura suntem si sufletele noastre isi asteapta primavara lor – invierea lor. Asa incepe postul – sarbatoarea sufletului.
Caracteristici: An aparitie - 2016; Format - 130x200; Nr. pagini - 192;
ISBN: 6422636003936
Editura: Egumenita
Autor: Arhimandrit Ioan
0.00
0 review-uri
Acest website foloseste cookie. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord cu folosirea cookie-urilor. Află mai multe despre cookie-uri in sectiunea Politica de utilizare Cookie-uri.